Rezultate Ziua AUDIT – 5 iunie 2019, prima campanie națională de evaluare a consumului personal de alcool al românilor

Pe 5 iunie 2019, românii sunt așteptați să afle ce înseamnă “prea mult”, la Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool
4 iunie 2019
Reactia ALIAT la proiectul de lege privind inasprirea pedepselor pentru detinerea si traficul de substante psihoactive
19 decembrie 2019

Rezultate Ziua AUDIT – 5 iunie 2019, prima campanie națională de evaluare a consumului personal de alcool al românilor

Miercuri, 5 iunie 2019, ALIAT (Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor), Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și Ministerul Sănătății au organizat Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool, cel mai amplu proiect de testare și prevenire a consumului riscant de alcool din țară. Românii din toată țara au putut merge în aproximativ 250 de centre din 41 de județe și peste 100 de orașe, inclusiv București, să își evalueze, în doar 5 minute, consumul personal de alcool, prin aplicarea chestionarului AUDIT, cu ajutorul celor aproximativ 550 de specialiști și voluntari. În București au fost disponibile peste 30 de centre de testare dintre care 3 se vor afla în puncte centrale, amplasate în Piața Romană, Piața Universității, lângă Facultatea de Arhitectură si în Piața Unirii, lângă Magazinul Unirea. Centrele stradale au fost deschise în parteneriat cu Primăria Capitalei și Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB).

Mulțumim tuturor partenerilor, voluntarilor și specialiștilor ALIAT pentru implicarea în acest eveniment, o premieră în România!

Evenimentul a fost derulat în cadrul campaniei Luna Națională a Informării despre Efectele Consumului de Alcool, care va fi organizată de Ministerul Sănătății și s-a desfășurat pe tot parcursul lunii iunie, sub coordonarea tehnică a INSP.

Ziua AUDIT 2019

Data: 5 iunie 2019

Parteneri: ALIAT (Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor), Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și Ministerul Sănătății, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, Primăria Municipiului București.

Descriere: Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool 2019 a fost primul și cel mai amplu proiect de testare și prevenire a consumului riscant de alcool din țară. Peste 14.000 de persoane au participat la evaluarea consumului personal de alcool în cele aproape 250 de centre din 41 de județe și peste 100 de localități, cu ajutorul celor aproximativ 550 de specialiști și voluntari formați de ALIAT.

Metoda: Chestionarul AUDIT, un instrument științific de evaluare a consumului personal de alcool, dezvoltat de OMS și utilizat în peste 190 de țări din lume, considerat cel mai de încredere instrument pentru diagnosticarea timpurie a unui consum riscant.

Concluzii:

  • riscul de avea probleme cu abuzul de alcool este de 5-6 ori mai mare la bărbați decât la femei.
  • 1 din 7 bărbați se încadrează la consum nociv sau foarte nociv de alcool.
  • 25% dintre respondenții de sex masculin se încadrează la consum riscant de alcool.
  • un nivel de educație mai scăzut, domiciliul în mediul rural și vârsta între 40 și 70 de ani cresc riscul de a prezenta consum nociv și foarte nociv de alcool, atât la bărbați, cât și la femei.

Rezultate:

  • 15% dintre respondenți au declarat că nu consumă alcool niciodată, iar 25% consumă cel puțin de 2 – 3 ori pe săptămână.
  • 10% dintre femei și 35% dintre bărbați consumă băuturi alcoolice de câteva ori pe săptămână.
  • 15% au un consum riscant, 3% au un consum nociv, iar 5% au un consum extrem de nociv.
  • Riscul pentru consum nociv sau extrem de nociv este mult mai mare pentru bărbați decât pentru femei: 13% la bărbați față de 2,2% la femei.
  • Riscul de consum nociv sau extrem de nociv în rândul bărbaților crește ușor odată cu vârsta, atingând un maxim pentru cei între 50 și 70 de ani – aprox. 16% au unconsum nociv sau extrem de nociv.
  • Riscul de consum nociv sau extrem de nociv în rândul bărbaților variază semnificativ în raport cu nivelul de educație – 23% dintre cei care nu au studii medii au consum nociv sau extrem de nociv.
  • Respondenții de sex masculin cu domiciliul în mediul rural sunt mai expuși abuzului de alcool, aproximativ 19% se încadrează la consum nociv sau extrem de nociv.
  • În cazul bărbaților, se observă un risc pronunțat de consum nociv de alcool printre cei divorțați – peste 30% dintre ei se încadrează la consum nociv sau extrem de nociv de alcool. Riscul cel mai mic se observă în cazul persoanelor căsătorite.

Chestionarul AUDIT este un instrument științific de evaluare a consumului personal de alcool, dezvoltat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și utilizat în peste 190 de țări din lume, fiind cel mai de încredere instrument pentru diagnosticarea timpurie a unui consum riscant. Cu ajutorul acestuia, participanții la Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool vor putea, în doar 5 minute, răspunzând la 10 întrebări scurte, să își evalueze consumul de alcool și să evite astfel problemele de sănătate viitoare, cauzate de un consum dăunător.

Puteți afla mai multe detalii despre eveniment despre Ediția 2019 pe www.ziuaaudit.ro.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *