COMUNICAT Jumătate dintre cei care au găsit o soluție în programele ALCOHELP se confruntau cu un consum problematic de alcool

Invitatie la un nou atelier la incheierea proiectului Erasmus + ”Părinti mai puternici – Comunități mai sănătoase” (SPAHCO) – vineri, 26 octombrie 2018, ora 10.00
22 octombrie 2018
Anunt angajare expert contabil in proiectul POCU – ADMIS
18 ianuarie 2019

COMUNICAT Jumătate dintre cei care au găsit o soluție în programele ALCOHELP se confruntau cu un consum problematic de alcool

Peste 50% dintre persoanele care apelează la serviciile Alcohelp, singurul program din România pentru prevenirea și tratamentul abuzului de alcool, se confruntă cu un consum de alcool cel puțin riscant, arată un studiu realizat de ALIAT (Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor) care a vizat peste 5.000 de români – beneficiari ai programelor asociației în ultimii 9 ani.

 

Bazat pe Testul AUDIT, un instrument științific de evaluare a consumului personal de alcool dezvoltat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și utilizat în peste 190 de țări, studiul demonstrează importanța conștientizării și a prevenției consumului abuziv de alcool, precum și a programelor care să vină în întâmpinarea celor care se confruntă cu astfel de probleme.

Potrivit studiului ALIAT, aproape jumătate dintre cei care au făcut Testul AUDIT în cadrul programului Alcohelp au fost încadrați în categoria de consum nepericulos pentru sănătate, cu până la 2 băuturi pe zi, în cazul bărbaților și cel mult 1 băutură pe zi, în cazul femeilor. Ceilalți respondenți au descoperit că au un consum de alcool peste aceste limite (consum riscant, nociv sau extrem de nociv), punându-și astfel sănătatea la risc.

 

În ceea ce privește numărul de băuturi consumate la o ocazie, 72% dintre beneficiarii programului Alcohelp au consumat cel puțin o dată în viață peste 6 băuturi la o ocazie, ceea ce reprezintă limita peste care se consideră un consum abuziv. Dintre aceștia, 8% fac acest lucru zilnic, 17% săptămânal și 16% lunar. Tot printre beneficiarii programului Alcohelp, numărul mediu de ocazii de consum este mai mare în rândul bărbaților, de 9,6 ocazii pe lună, la fel și numărul de băuturi consumate, aceștia consumând în 3,4 ocazii pe lună (frecvent) peste 6 băuturi/ocazie.

 

Referitor la sentimentele asociate consumului de alcool, studiul arată că peste jumătate dintre beneficiarii programului Alcohelp se simt vinovați după consumul abuziv. Pe de altă parte, 27% simt că nu se pot opri din băut, iar 35% spun că sunt incapabili să-și îndeplinească sarcinile zilnice a doua zi după un episod de consum exagerat de alcool. Mai mult, 23% din persoane recunosc că s-au rănit sau i-au rănit pe alții în urma abuzului de alcool, iar 40% spun că au fost sfătuiți anterior să reducă consumul, 28% chiar în ultimul an.

„Atât publicul larg, cât și specialiștii în sănătate știu cât este de dificil să convingi o persoană cu un consum problematic de alcool să apeleze la o formă de intervenție care să limiteze consecințele negative asociate acestuia. Studiul ne arată că prin programul Alcohelp am reușit să ajungem la un mare număr de oameni care aveau un consum riscant sau nociv de alcool. Am reusit asta prin măsuri inovatoare și nestigmatizante, prin intervenții în mediul online, unde anonimitatea este garantată, în spitale județene, unde oamenii se internează pentru probleme diverse de sănătate și chiar la evenimente de stradă sau în spații recreative. Sperăm ca aceste rezultate extrem de promițătoare, care arată că oamenii cu un consum problematic de alcool pot fi abordați precoce, înainte de a deveni dependenți sau de a se confrunta cu probleme grave de sănătate, să contribuie la dezvoltarea de noi programe la nivel național, a explicat Dr. Eugen Hriscu, Director Științific ALIAT și medic psihiatru la Clinica ALIAT din București.

 

AUDIT-ul (Alcohol Use Disorder Identification Test) este un test de evaluare a consumului de alcool, care analizează, în cele 10 întrebări, cantitatea de alcool consumată într-o zi obișnuită, dar și la ocazii speciale, frecvența de consum, precum și efectele tiparului de consum asupra fiecărei persoane. Dezvoltat de OMS în peste 20 de ani de cercetări la nivel internațional, Testul AUDIT este singurul instrument de evaluare a comportamentului de consum de alcool care oferă rezultate valide, indiferent de gen, vârstă sau țara de apartenență, fiind utilizat în peste 190 de țări din lume.

 

Despre ALCOHELP

Lansat în anul 2009 de către organizația ALIAT, cu sprijinul financiar al HEINEKEN Romania, programul Alcohelp este singurul din țară care înglobează mai multe tipuri de intervenții în domeniul consumului problematic de alcool:

  • Aplicația Alcohelp (disponibila in iOS și Android);
  • Linia Telefonică Alcoline 021.9335 – o linie telefonică unde specialiști și foști dependenți oferă informații cu privire la dependența de alcool și serviciile disponibile;
  • Cortul de Chill – o intervenție de reducere a riscurilor asociate abuzului de alcool derulată în Vama Veche;
  • Caravana Alcohelp- o intervenție mobilă, desfășurată în stradă, unde publicul este invitat să își evalueze propriul consum de alcool folosind chestionarul AUDIT;
  • Centrele AlcoInfo din spitalele publice – puncte de detecție precoce a consumului problematic de alcool printre pacienții din 6 spitale județene din țară;
  • Platforma online de tip e-health alcohelp.ro care oferă informații și resurse de auto-ajutor pentru persoanele cu un consum problematic de alcool;
  • precum și activități de prevenire în școli.

 

Toate aceste intervenții se bazează pe metodologia detecției precoce și a intervențiilor scurte în consumul riscant și nociv de alcool, dezvoltată de Organizația Mondială a Sănătății, intervenții dovedite a reduce consumul problematic de alcool, cu costuri minime.

 

Despre Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT)

ALIAT este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit, o asociaţie de profesionişti în sănătate mintală (psihiatri, psihologi, asistenţi sociali), fondată în 1993, care desfășoară activităţi în domeniul prevenirii şi tratamentului problemelor legate de consumul de alcool. În prezent, în ALIAT lucrează peste 20 de specialişti angrenaţi în diverse proiecte de prevenire şi tratament al abuzului şi dependenţei de substanţe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *